Plămădită de spiritualitatea ardentă a Renaşterii şi iradiată de Iluminism, noua atitudine referitoare la monumente şi-a găsit o strălucită expresie în cadrul suflului înnoitor adus de revoluţia franceză din 1789, când prin Decretul Convenţiei Naţionale din anul II al Republicii se recomandă conducătorilor departamentelor administrative ale ţării: „Amintiţi-vă că voi sunteţi păstrătorii unor bunuri pentru care marea familie a naţiunii are dreptul să vă ceară socoteală. Barbarii urăsc şi distrug monumentele de artă; oamenii liberi le iubesc şi le păstrează.“
Treptat s-a dezvoltat aria şi caracterul sistematic al săpăturilor arheologice. Cu toată dispersarea zonelor de interes arheologic, Roma a rămas constant în atenţia cercetătorilor şi în afară de echipele naţionale, aici se deschid săpături arheologice şi din iniţiative străine, cum au fost cele iniţiate de Lucien Bonaparte, cele din grădinile Farnese, unde zona fusese achiziţionată de Napoleon al III-lea, sau cele organizate de ţarul Nicolae I pe Palatin.
În conştiinţa omenirii s-a instaurat tot mai limpede atitudinea de respect faţă de creaţiile înaintaşilor, adoptându-se o conduită de preţuire efectivă a monumentelor, cât şi de valorificare a informaţiilor pe care acestea le cuprind – reverberând tot mai larg şi mai adânc în conştiinţă rostirea revoluţionarilor francezi, în sensul că oamenii liberi iubesc şi păstrează monumentele.
1.7. Cu toate acestea, din păcate, nu au încetat atitudinile de dezinteres faţă de monumente şi au continuat chiar unele distrugeri.
Astfel, în anul 1740, arhitectul F. Sanfelice, tăind un drum la sud de Salerno, l-a proiectat să treacă prin mijlocul unui amfiteatru antic, iar coloanele templului din Paestum a vrut să le folosească la construirea unui pavilion de vânătoare. A fost însă oprit la timp de regele Carol al III-lea de Neapole. în anul 1879, splendidul templu egiptean de la Luxor, numit „Amon-Min“ sau „Haremul lui Amon“ era să fie transformat în hotel dacă nu ar fi fost intervenţia energică a arheologului Auguste Mariette.
Dar, în alte cazuri, demersurile salvatoare de ultimă clipă nu au mai avut loc. Astfel, nimeni nu l-a oprit pe guvernatorul turc care a dărâmat templul din Elefantina, ridicat de Amenophis al III-lea, astfel că acest atât de preţios monument nu îl mai putem cunoaşte decât din descrierile făcute de călătorii francezi din secolul al XVIII-lea.
Jefuirea statuilor şi a obiectelor de artă descoperite în villa lui Hadrian a continuat până în anul 1870, când guvernul italian şi-a asigurat stăpânirea asupra teritoriului. În zona de unde arheologul Ernest de Sarzec a extras 30.000 de tăbliţe cu scriere cuneiformă, după încetarea săpăturilor, au mai fost găsite şi furate aproximativ 40.000. Dintre toţi taurii înaripaţi, în greutate de 40 de tone, care au fost dezgropaţi cu ocazia săpăturilor făcute în Mesopotamia, în urma atacării de către bandiţi a plutelor cu care erau transportaţi, doar unul a ajuns la muzeul Luvru. Despre tezaurul descoperit în anul 1834 la Turang Tepe, numit „tezaurul de la Astrabald“, nu se mai ştie nimic. Din fabuloasele tezaure descoperite de>>> continuarea aici >>>
____________________________________
EMIL POENARU 